miercuri, 9 aprilie 2008

Vizită la Bebarom





Miercuri dimineaţă am mers la fabrica de confecţii Bebarom, împreună cu colegii din PNL, pentru a afla concret, problemele cu care se confruntă muncitoarele şi muncitorii din industria textilă. Am avut ocazia să aflu că nemulţumirile sunt numeroase - de la locuinţe pentru tineri, locuri de joacă pentru copii, reparearea drumurilor, până la calitatea apei potabile şi lipsa canalizării. Am lămurit-o şi pe o doamnă care mă întreba "de ce scot copiii de la şcoală" pentru a mă însoţi în deplasările prin oraş. I-am spus doamnei că toţi tinerii care mă însoţesc desfăşoară această activitate de informare a locuitorilor Buzăului în timpul lor liber. În rest, am fost primit cu multă căldură, şi am demonstrat chiar că nu mă feresc să desfăşor activităţi caasnice, cum ar fi călcatul unei cămăşi. Am reţinut şi problemele spuse de muncitorii de la Bebarom şi le-am promis că voi reveni printre ei ori de câte ori este nevoie de mine.

Niciun comentariu: