joi, 10 aprilie 2008

Dezastrul din Micro 14


Miercuri noapte a avut loc un tragic accident într-un bloc de garsoniere din cartierul Micro 14. De cum am aflat de accident am luat legătura cu colegii mei din PNL pentru a interveni în sprijinul victimelor. Nu am dorit să ies în evidenţă, să merg imediat la locul dezastrului, pentru a nu da loc interpretărilor. Am preferat să acţionez cu discreţie, împreună cu colegii din PNL, prin acordarea de ajutoare. De asemenea, am dat publicităţii şi un comunicat de presă.

"Regret incidentul produs miercuri noaptea în blocul din cartierul buzoian Micro 14, incident care, deşi putea avea urmări tragice, din fericire nu s-a soldat cu victime umane. Imediat cum am aflat de producerea deflagraţiei, am luat legătura cu domnii Cristi Bîgiu şi George Scutaru, reprezentanţii PNL Buzău în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Parlament, pe care i-am rugat să facă toate demersurile necesare pentru acordarea unui ajutor guvernamental familiilor afectate de explozie. Am primit asigurări că MIRA şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse se vor implica pentru a supune aprobării Guvernului României un proiect de act normativ care să prevadă acordarea unor ajutoare materiale locatarilor blocului din cartierul Micro 14 care au avut de suferit de pe urma deflagraţiei de miercuri noaptea. Personal, voi face tot ce îmi stă în putere să-i ajut pe buzoienii din Micro 14 să treacă mai uşor peste tragedia care i-a lovit. Este regretabil că în România anului 2008 se pot petrece astfel de incidente. Dacă Buzăul ar fi avut o reţea de gaze care să acopere tot municipiul şi dacă autorităţile locale s-ar fi preocupat în mod real de acest aspect, sunt convins că nu s-ar fi ajuns la situaţia dramatică înregistrată miercuri noaptea."

Niciun comentariu: