duminică, 30 martie 2008

Întâlniri cu cetăţenii





Chiar dacă nu a început oficial campania electorală, am decis să ies pe străzile oraşului pentru a afla care sunt problemele locuitorilor Buzăului. Ştiam de mai multe probleme de care mă lovesc şi eu în fiecare zi, cum ar fi drumurile proaste, străzile desfundate, trotuarele neasfaltate, gunoaiele, câinii vagabonzi. Dar am încercat să descopăr şi alte probleme pe care să le rezolv atunci când voi fi ales primar.

sâmbătă, 29 martie 2008

Ţintarul fostei doamne Boşcodeală


Colegii mei de la PNL mi-au făcut o surpriză: într-o zi a venit la sediu fosta soţie a primarului Boşcodeală cu un ţintar în care a precizat trei dintre problemele Buzăului, din punctul dumneaei de vedere: Culoarea Palatului Comunal, Pavajul Pieţei Dacia şi Gropile Buzăului. Am prezentat ţintarul şi în conferinţa de presă, ceea ce a făcut deliciul presei.

vineri, 28 martie 2008

Vizita ministrului Cristian David



Vineri după-amiază a sosit în Buzău ministrul Internelor şi Reformei Administrative, dl Cristian David. Am discutat câteva minute cu ministrul înainte de începerea conferinţei de presă şi am constatat cu plăcere că domnul David şi-a amintit că ne-am întâlnit prima dată acum 8 ani. Ministrul a declarat că este foarte mulţumit că Partidul Naţional Liberal este reprezentat de persoana mea în cursa pentru câştigarea postului de primar al municipiului Buzău.

Primul pentru Buzău!


Dragi buzoieni,

Sunt Cristi Romanescu, cu sprijinul dumneavoastra, viitor primar liberal al Buzaului.

Am crescut intr-o familie de militari unde am invatat ca disciplina si rigoarea sunt atuuri pentru un om care vrea sa reuseasca. Pe baza acestor principii am reusit sa conduc echipe catre performanta in afaceri si sport.

Am pus umarul la fiecare pas pe care Buzaul l-a facut spre modernizare. Am deschis primul magazin privat din oras, prima piata la standarde europene, primul depozit de medicamente.

In tot ce am construit in Buzau, am tinut cont de comunitatea in care m-am nascut. Am creat locuri de munca si am incercat prin tot ce am facut sa aduc Buzaul la un pas mai aproape de Europa.

Am avut o cariera sportiva de succes si de 7 ani sunt in fruntea Federatiei Romane de Tenis de Masa cu rezultate deosebite.

Am 49 de ani si ma consider un om implinit. Am o familie frumoasa, o sotie si doua fete de care sunt mandru. Vreu sa fiu mandru si de orasul in care m-am nascut.

Cu sau fara stirea celor care conduc destinele orasului nostru, Romania a intrat in Uniunea Europeana si are la dispozitie o sansa uriasa de dezvoltare. Sta doar in puterile noastre sa o folosim!

Buzaul are nevoie de o schimbare. Are nevoie de o viziune europeana si de dezvoltare. Are nevoie de un suflet nou.

Haideti sa preluam initiativa!